Răpus de trecut cu rana la tâmplă Las bocetul meu la capăt de drum Mi-e trupul flămând cu tot ce se-ntâmplă, Iar inima-n mine e goală și-acum. Bătăile-i sunt pe-a vieții cărare Și orice scânteie devine un scut. În ochii-mi cuprinși de-a nopții visare, Sunt îngerii lumii ce nu s-au născut. Urmează-o urgie de nopți colorate Și orice tăcere devine un gând Iubirea, prea însăși va fi pe-nserate, Motiv pentru care ne naștem pe rând. -Dă-mi plapuma vieții să-mi sperii pionii, Ce-n pielea-mi de humă apar uneori... Cumva Dumnezeie îți pierzi neuronii, Punând sănătatea drept zestre în nori? Eu nu-s ca oricare, nu plâng de durere, Nici Ție-mpărate nu-ți cer ajutor. Motiv pentru care-mi sunt zilele grele, C-aștept încordat și ultimul zbor. Tăcerea în mine e plină de haos Și orice fractură de dor ar pieri Din gură am luat același adaos, Cu gândul la alții spre a-i încălzi. Încep a-mi semna sentința eternă, Dar nu înainte de-a scrie povești... Las ochii-mi să plângă acuma pe pernă, Că tristă e viața atât cât trăiești. Nu sprijin uitarea dar dau tot uitării Iubire și viață, iubire și dor! Prefer să ajung la capătul zării, Un pustnic luceafăr scăldat în amor! E-o noapte pustie și ploaia preasfântă, Îmi bate-n fereastra ce-a plină de vis. Privește-mă Doamne că-s singur la nuntă Și caut ieșirea spre alt paradis! Georgian Ionut Zamfira 09.06.2021
sâmbătă, 31 mai 2025