Ici în vale, la fântână, Două fete spală lână… (Cântecul lui Bujor) Colo-n vale, la fântână, Două fete spălau lână, Spălau lână şi râdeau, Iar din gură-aşa grăiau: Când a bate vânt de seară Prin ogorul de secară, De trei ori să descântăm Ş-în fântână să cătăm. Dacă-a fi să ni se prindă, Om vedea ca-ntr-o oglindă De-om avea sorţi cu noroc Şi ursiţi cu ochi de foc. Cum bătu vântul de seară Prin ogorul de secară, De trei ori au descântat, În fântână au cătat, Şi pe-a sa limpede faţă, Ca prin vis de dimineaţă, Au văzut ele, zâmbind, Două chipuri strălucind. Cele umbre bălăioare, Cu guriţe zâmbitoare, Pluteau lin, se legănau Şi pe fete le-ngânau… * Iată că pe apă-n faţă, Ca prin vis de dimineaţă, Alte două s-au ivit, Chipuri mândre la privit. Iar aceste umbre nouă Nu erau ca cele două, Albe ca floarea de crin, Blânde ca cerul senin, Ci erau de vânt pişcate, Cu păr negru, sprâncene late Şi cu ochii şoimuleţi, La ochire mult semeţi. Ian vezi, soro, ce minune! (Zis-au fetele nebune) Dorul nostru-i împlinit… Mult e mândru la privit! Vezi tu cele umbre mute? Parcă vor să ne sărute. Vezi cum braţele-şi întind? Parcă vor să ne cuprind! N-au sfârşit bietele fete, Şi pe frunte şi pe plete Nu ştiu cine le-a furat Câte-un dulce sărutat! * Cele fete, la fântână, De-atunci nu mai spală lână; Căci în codri şi la drum Îşi petrec zilele-acum. Acum ştiu ce fel s-aruncă În duşmani gloanţe din luncă, Ş-ades ele au văzut Ce-i fuga de arnăut, Că de când pe frunţi, pe plete, Au simţit mândrele fete Câte-un dulce sărutat, Ele-n codri au urmat Doi voinici cu sprâncene late, Cu feţe de vânt pişcate Şi cu ochii şoimuleţi, La ochire mult semeţi.
sâmbătă, 19 aprilie 2025