încep să cadă particule de crepuscul pe arcadele nopţii, când ochii mei prelucrează eternuri să te reped din nou pe foi. cuvintele mi se îmbată inconştient cu orice urmă de cuget în care dorinţele se scutură una pe alta de umbra tăcerii tale și se expun la primele săruturi ale reveriei. buzele îmi sunt dezinhibate când joacă mima cu numele tău pe umerii dimineţii. gustul himerei tale, înfăşurat în culori de dragoste absolută, îmi pare tot mai proscris de suspinele eclate ale mării. respir pe fiecare treaptă de aşteptare din briza vocii tale, să te pot compune ca pe un miracol scenic sub cortina inimii mele. sufletul mi-e păstrat ca recuzită de o iubire care îşi caută cu lanterna încălţările sub granule de nisip înrourat de lacrimile timpului. e atât de liniște că-mi pot auzi eterul din suflet trosnind de teamă. am adunat câte o rază de lună pentru orice tăcere de-a ta. fiecare te iubeşte, fiecare îşi lasă lumina neterminată între degete mele și îmi dezmorţește prin înţepături acute prefaţa dorului de tine. mi-am întemniţat tot cosmosul în conturul ochilor tăi și-acum alerg cu palmele întinse spre orice scâncet de viziune în care trupul tău şi-a lăsat cadenţa, să te pot cuprinde în intrinsecul trăirii mele ca pe un anotimp preparat din fericire din care se degustă răspicat mugurii nemuririi.
sâmbătă, 31 mai 2025