Sub cerul de sânge, îl doare tăcerea, ca într-un mormânt, a visului care s-a frânt în vara ce plânge și moare. Copacul, puternic odată, credința-n iubire-a pierdut și simte un rece sărut al toamnei ce i se arată. Distrus de o vară fierbinte, cu frunzele arse-n pârjol și-n el doar cu sete și gol, așteaptă un semn să-i alinte durerea din suflet, și speră ca trecerea-n alt anotimp să-l facă să uite, în timp, de vara ce-a pus frontieră și-a ars, într-un mod nepermis, credința-n iubire și vis.
sâmbătă, 31 mai 2025