Vasile

Vasile bucovinean de-a lui obârşie,
cu ochii verzi ca de jad, plin de bonomie.
Volubil şi chiar plăcut într-o conversaţie,
uneori frumoasa-i gură bătea câmpii cu graţie.

La un bal de ofiţeri, o-ntâlni pe Fany
și pe loc o îndrăgi, c-aşa-s băietanii.
N-ar fi vrut s-o piardă el pe cenuşăreasă
ce regina balului fusese aleasă.

N-a durat prea mult - Vasile să se hotărască
și în sat o nuntă mare să se pregătească.
Hore, sârbe săltăreţe, mirii au dansat un vals,
vinu-n rubinii cascade veselindu-i pe nuntaşi.

Unii îi priveau cu pică, tot succesul repurtat
ce, ea nu putea s-aleagă dintre ei, un alt bărbat?
Fany l-a ales pe el, chiar de nu era bogat
că i-l adusese soarta, chiar la Coslugea în sat.

În Ardeal, chiar la Joseni, au plecat în vară,
fără nici un mic regret, dragoste de ţară.
Munţii i-au primit cu drag şi i-au ocrotit
de seceta care-n ţară atunci a venit.

Şi de-atunci până la moarte au fost împreună,
au avut copii, nepoate şi o viaţă bună.
Le-au văzut crescând pe ele, ca salcâmii înfloriţi,
ce puteau să-şi mai dorească ca să fie fericiţi?