Vechime

Timpu’-nvârte-n carusel
Peruzele în duel;
Noaptea nopţilor prelinge
O lumină, ce mă stinge.
Scriu cu alb din călimară
Cât îţi sunt eu de amară;
Din creion şi rumeguş,
Te împing pe rupeguş.
Patul stă ca o peluză
Şi, cu perna la ecluză,
Îşi primeşte-n aşternut
Raza lunii, cât un cnut.
„Suflete, faci pantomimă?
Nu ştiai că e o crimă
Să te spânzuri de gâtlej,
Colăcindu-te în vrej?”

Peruzele în duel
Pe sub pleoape stau cercel,
Eu, cu vocea prea bolândă,
Stau, secundă de secundă.

Noaptea nopţilor prelinge
Pe prichiciul ce învinge
Câte-o ramură de brad.
Stele curg şi stele cad.

O lumină ce mă stinge
Se hlizeşte şi m-atinge,
Mă trimite în iatac,
Pentru un taifas c-un drac.

Scriu cu alb din călimară
Cum pe mine mă omoară
Drumurile-n depărtări,
Cu tălpi fără încălţări.

„Cât îţi sunt eu de amară
Tu să vii la mine, iară,
Să ne spovedim în taină,
Nimănui şi fără haină.”

Din creion şi rumeguş,
Trag o linie-arcuş;
De la pat până la prag,
Lunecă visul meu drag.

Te împing pe rupeguş –
Tu te plângi că e urcuş.
„Suflete, mai e puţin
Şi ajungem la venin...”

Patul stă ca o peluză,
Luna se muşcă de buză;
Prin pereţi, se ţin de mână
Umbrele de-o săptămână.

Şi cu perna la ecluză,
Dăinuiesc aşa, confuză,
Şi mă-ntreb, şi nu mă-ntreb
Când ai devenit pohreb.

Îşi primeşte-n aşternut
Graiul cucuvelei, mut,
Sufletul, care nu tace
Şi în piept, morman, îmi zace.

Raza lunii, cât un cnut,
Bate-n dorul necusut
Şi se-ncumetă pervazul
Să-mi primească tot necazul.

„Suflete, faci pantomimă?
Nu-nţelegi nici o centimă!
Suflete, să stai afară,
Cu alai şi cu fanfară!

Nu ştiai că este-o crimă
Să te uiţi cum îmi sublimă
Şi corvoada, şi dorinţa,
Şi pacea, şi suferinţa?

Să te spânzuri de gâtlej
Şi să nu îmi dai prilej
Să-ţi usuc săgetătura
Şi să-ţi vitregesc statura!”

Colăcindu-te în vrej,
Gândurile-mi faci vârtej;
Mi le bag într-un sertar,
Să devină clopotar.

„Colăcindu-te în vrej,
Să te spânzuri de gâtlej...
Nu ştiai că este-o crimă?
Suflete, faci pantomimă?”
Raza lunii, cât un cnut,
Se primeşte-n aşternut
Şi cu perna la ecluză,
Patul stă ca o peluză.
Te împing pe rupeguş,
Din creion şi rumeguş;
Cât îţi sunt eu de amară,
Scriu cu alb din călimară.
O lumină, ce mă stinge,
Noaptea nopţilor prelinge;
Peruzele, în duel,
Timpu’-nvârt în carusel.

23 mai 2016, Constanţa