Vechiul parc

S-au adunat prin parc grămezi
De frunze palide de-arțar
Şi păpădii cu ochii verzi
Zâmbesc spre soare tot mai rar.

Salcâmii trişti privesc tăcuţi
Spre frunzele de tei zimţate
Şi de uimire rămân muţi
Platanii goi pe jumătate.

Mai jos o salcie pletoasă
S-a 'ngălbenit de-atâtea doruri,
Doar iarba pare mai voioasă
Când greierii ne dau onoruri.

Aleile-s de-acum pustii,
Copiii au plecat la şcoală;
Emoţii noi, speranţe vii,
Aştern sfioşi pe-aceeaşi coală.

Un pin stă drept în vechiul parc,
Chemarea toamnei mă-nfioară,
Mă-ntind spre ceruri ca un arc
Şi simt un înger cum coboară.