Cu limba bifurcată, un șarpe mă pândește, de smoală îi sunt ochii și mă-oglindesc în ei, teroarea mă cuprinde, mă ține strâns în clește, ca pe ofranda dusă în templul alb cu miei. O scurtă tremurare, un șuierat sinistru un cerb întoarce fața spre mine și, mirat, își leapădă podoaba puțin la sud de Nistru: Moldova e a noastră, deși ne-ați separat! Își scutură Carpații spinarea de istorii, la Putna se trezește un clopot ruginit, dintr-un mormânt se-aude un zăngănit de săbii și Ștefan se ridică, de luptă pregătit! adina v. 14.06.2019
sâmbătă, 31 mai 2025