luna îmi sărută obrajii cu buzele colorate negru abanos ca ramurile salciei pletoase când alintă talpa vântului și mă face să plâng cu lacrimi de cântec pe luciul apei în cercuri concentrice orologiu mă leagănă în talma neagră a nopții din două în două valuri și mă lasă din zbor pe piscul unui adânc cu azimutul în aval de primul vals adorm cu ultima imagine a ta îmbrățișând retina niciodată plină niciodată goală și mă gândesc la venus la brațele care-au rămas înfășurate de irisul meu de când i-am dăruit mărul de aur ca un blestem al iubirii să nu fim niciodată întregi unul fără celălalt
sâmbătă, 31 mai 2025