“E o durere de cântec” i-ascult tresărirea… verdele nu-i mai respiră pe tâmple. În sufletul aplecat spre aduceri aminte, atatea clipe absente de mine răsar din aromă de primăveri uitate Drumul îşi poartă şerpuirea tot mai adânc împietrită retină de vis turnat mireasmă dulce-amară în cupa amânărilor neâmpliniri, renunţări, speranţe tulbură drojdia din vinul negru al regretelor uitate cândva într-o ciulenadră nebună jucată bezmetic până când iarba nu-şi mai găseşte tinereţea. Câte cântece născute dintr-o morganatică iubire vor muri neauzite? La cumpăna dintre ieri şi un mâine incert, când cenuşa păsărilor albe curge peste o ultimă, tomnatică floare. Poate totul nu este decât un repetabil exercitiu cântat crescendo de muzicianul destinului. Şi fata aceea cu ochi de chilimbar fata cu trupul de fildeș, prin atâtea chipuri işi îngroapă limpezimile intre îndoială şi credinţă şi verdele… verdele nu-i mai respiră pe tâmple. la cap de pod spre un neunde
sâmbătă, 31 mai 2025