Inert cade cerul În sine, Iar ochiul meu În al tău, Făcându-se lumină... Iar în acea lumină Orbim amândoi- Într-un delir nespus, De neoprit, Și totuși atât de liniștit... Inert se sparge aerul În plămânii noștri, În același sărut În care ne izbăvim prin Iubirea aceea covârșitoare, Munte, mare, lume Sau toamnă De anotimpuri Mișcătoare... Inert este dorul meu Îndreptat spre tine Ca o muzică Neexprimată. Inert strânge cerul În noi toate lacrimile Și veseliile neexprimate, Toată iubirea În care toarnă Versetul său Ce stă nemișcat Pe buzele noastre Însetate... Neexprimată în cuvinte, Melancolia ne dă de gol În toate privirile Ridicate spre cer Vreodată...
sâmbătă, 31 mai 2025