Bǎtrânul teasc topind arama Într-un izvor de tǎmâioasǎ, De bucurie, cu pastrama, I-au invitat pe toţi la masǎ: Ca şi un fur, printre muşcate, Vǎrsându-şi auru-n odaie, Soarele-n cer, peste bucate Se-alintǎ blând cu-a lui vǎpaie; Pe searǎ, stelele-ntr-un car, Toate coboarǎ-ncetişor, Iar cǎlǎuzǎ le e doar Mireasma pâinii din cuptor; Mai nemilos teascul apasǎ Pe bobul ruginiu ce-şi crapǎ Arome în buchet de-i lasǎ Chiar şi fântânii gura apǎ… Dar la ospǎţ cine lipseşte?! E Luna, prin livezi şi vii, Flǎcǎi şi mândre-ademeneşte… …E pusǎ iar pe nebunii(!) Frumoasa Venus, dimineaţǎ, Curtatǎ de aştrii cereşti, Pe stropi de rouǎ se rǎsfaţǎ În raiul toamnei româneşti… Doar praful uliţei ignorǎ O melodie ce-i gǎtitǎ Cu flori de ii cusute-n horǎ De o lǎutǎ îndrǎcitǎ. Valeriu Cercel
duminică, 22 iunie 2025