Statui rămase-n neuitare cu ochii rezemaţi pe cer citesc poeme milenare aduse de un dor stingher. Din ritmurile lor celeste, cu rime faste pe contur, adună magică poveste în ochii din granitul dur. Se rupe vraja nevăzută din rima unui vers rănit, un geniu urcă în volută pe brâul magic din zenit. Lumină sacră se adună pe chipul său netulburat, ajung statuile-mpreună să țină de pe socluri sfat. Din amintirile umbrite setează visuri de amor, cu neuitate dulci ispite dintr-un trecut amăgitor. O lună plină se ridică lângă pădurea de stejar, statuile-n rotonda mică din poezii își fac altar.
sâmbătă, 31 mai 2025