Tot umblând după o nucă, Veveriţa cea focoasă, Scormonind ca o nălucă A ajuns în pod, la casă. Mirosise ea, vezi bine, Țopăind printre uluce Că acolo-n pod la mine Ar fi rai, dacă s-ar duce! Nu știu cum, dar mă văzuse Că urcasem nuci în toamnă, Iar acum în gând își puse Lângă ele chiar să doarmă. Eii, de-ar fi doar ce gândise, N-ar fi nici-o supărare! Dar cum intră o lovise Mare poftă de mâncare! Hoțomana-și făcu planul… Avea tot ce își dorise: Mâncărică pe tot anul Și un loc călduț, de vise! Ba-și chemă și ajutoare, Că nu-i singură pe lume… Și apoi grămada-i mare, În doi, nucile-s mai bune! Dar în timp ce o zbughise Să-și cate tovărășie, Planul ei măreț se duse, Doar că ea, încă nu știe! Mare i-a fost supărarea... Când sosi, descoperise Că i-a dispărut mâncarea Și-a rămas cu-n sac de vise!
sâmbătă, 31 mai 2025