Pe covorul fermecat timpul nostru a zburat... Acum este vremea voastră să-nfloriţi în glastră. Grija ta este mai mare, mama-i semn de întrebare. Încet, încet, ea descreşte timpul parcă o topeşte. Multe ştie, dar nu poate cât poţi tu, nici jumătate. Nu se-mpacă cu ideea că-i desuetă femeia... Ce a fost şi ce a rămas, se simte şi-n al ei glas. Ş-ar dori să mai trăiască câtva timp, să vă iubească. Ai crescut frumoasă floare, multă minte şi candoare, Ai ce-ţi doreşti de la viaţă - soţul iubit te răsfaţă. De-aş trăi să-ţi văd ideea despre ce poate femeia împlinită, la ea-n casă, cu prieteni dragi la masă. Pe unii i-aţi cununat, altora le-aţi creştinat rodul dragostei curate, de noroc să aveţi parte! Uneori, trăim în ceaţă ratăcind drumul în viaţă. Alteori, scăldaţi de mare iubim fericiţi sub soare.
sâmbătă, 31 mai 2025