Ai apărut când lumea din mine se aștepta mai puțin, Și am crezut că ești vis, că un pahar cu vin M-a purtat pe un tărâm, unde nu ai nevoie de aripi, ca să zbori; Că aburii din el m-au rătăcit cu totul, printre nori. Să știi, femeie, că tu, cu vraja ta, tu, poți salva corăbii, din ochii furibunzi Ai mărilor turbate de-ntuneric, dar poți, cu-n simplu gest, să și ucizi, Și să topești, în flacăra iubirii, de-a valma, inimi, Și oase să sfărâmi, și-n ștreanguri, mâini legate să anini... Ai intrat în lumea mea, când uitasem să mai iubesc. Am început din nou să visez, și ai plecat în clipa când începusem... Când începusem să-mi dau seama că trăiesc.
sâmbătă, 31 mai 2025