Viitor

Viitor

În liniştea limbută
Ce peste mal se lasă,
Doar luna mai ascultă
Tăcerea ce apasă.

Corăbii-mprăştiate
Pe marea agitată,
Se las-acum legate 
De ţărm ca altădată.

Un ţipăt de egretă
Şi-un fulger se îmbină.
Doar cerul nu regretă
Că s-a făcut lumină.

Deodată, din adâncuri,
Un vuiet se aude.
Sfâşietoare gânduri
Încep a ne pătrunde.

Se clatină pământul 
De-atâta nepăsare.
Nu ştim că ne e rândul
Să trecem în uitare.

De n-om avea credinţă,
Doar haos ne aşteaptă.
De-a lumii neputinţă,
Va plânge luna stearpă.