Vin ploile

VIN PLOILE

Dacă mă vor condamna ploile să le mân picăturile,
Să le beau pân’la fund, să le hrănesc gurile
Cu sufletul meu – duhovnic şi scut,
Pentru apa ce-mi acoperă somnul de lut,

Ȋn care-am ȋnchis fiinţele mele,
Să nu le mai ardă avalanşe de stele,
Să nu mai ȋngheţe, să nu ratăcească
Când la sud, când la nord, ȋntre ceruri de iască,

Dacă mă vor condamna ploile să le refac valurile,
Capăt de drum ce au hrănit malurile,
Cu trupul meu strâmb, biciuit de furtună
Ce, nici numele ploii nu mai ştie să-l spună,

Ȋmi voi smulge durerea ce mă roade ȋn piept
Chiar cu picurii ei ce se scutură drept
De pe mantia toamnei asurzită de ropot
Al apei ce plânge ca o limbă de clopot…