VINOVATĂ DE IUBIRE

Vinovată de iubire

Te-am găsit în toate fără niciun viciu,
Te-am cules din floare zilnic şi vioi,
Cum se face, doamnă, că eşti de serviciu
Să-mi pui curcubeul vesel după ploi?

Te-am zărit în floarea plină de iubire
Şi zâmbeai ferice pe sub zarea grea
Strălucind prin raze, lunecând subţire,
Ţi-ai luat menirea: să fii steaua mea.

Te-am cules din nuferi şi printre suspine
Ţi-am făcut în suflet cuib de rândunea
Şi când trandafirii vin zâmbind la mine
Cum de stai departe? Mai poţi rezista?

Te-am sădit în carte, magică poveste,
Şi printre prinţese tu eşti mai presus.
De piere iubirea, luna-n ceruri este
Un gândac de aur alergând pe sus.

Prin tăceri profunde, iar înalţ spre tine
Gândul feciorelnic presărat cu flori:
Îmi doresc, frumoaso, când Ajunul vine,
Să mă iei acasă peste... sărbători.

Pune-mă în curte, chiar lângă portiţă,
Aruncă pe mine hainele de nea
Şi când satul doarme, veselă domniţă,
Abureşte-mi gura cu suflarea ta.

Ochiul meu îngheaţă, ochiul tău mă frige
Când mă pierd în cerul din privirea ta,
Iar în trupu-mi fraged, mătura  înfige
Perforând mantaua fulgului de nea.

Nu-mi pune pe creştet crăticioara spartă,
Buzele-mi cu morcov... nu le colora,
Dar în miezul nopţii fă-ţi spre mine haltă:
Setea să-mi astâmperi din fântâna ta.

Şi când primăvara va sosi pe dealuri
Înflorind prin crânguri ochi de toporaşi,
Ca om de zăpadă, fără idealuri,
Soarelui ofrandă, te rog... să mă laşi.

Suliţi de lumină vor pătrunde-n pântec,
Ochii de cărbune jalnic vor pica…
Şi din astă lume, soarele-n descântec,
Va topi poetul... fulgilor de nea .

18.11.2015