Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului făpturi: A nopţii minte le scorneşte, Le spun a nopţii negre guri. Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Înainte-mi domul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se nalţă negre, sfinte bolţi, Şi luna murii lungi albeşte, Cu umbră împle orice colţ. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adâncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înalte Chipuri de sfinţi p-iconostas. Sub bolta mare doar străluce Un singur sâmbure de foc; În dreptul lui s-arată o cruce Şi întunecime-n orice loc. Acum de sus din cor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerşire tânguioasă Pentru repaosul de veci. Prin tristul zgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mâna-i slabă – În albă mantie de domn. Şi ochii mei în cap îngheaţă Şi spaima-mi seacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe faţă… Tresar – încremenesc – sunt eu. ……………………………………… De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Şi uit ce spun adeseori; Şoptesc cuvinte neînţelese Şi parc-aştept ceva să mor?
