Ochii tăi, în neagra noapte, mă priveau iscoditor, un zâmbet, în colţul gurii, te făcea fermecător. Cunoşteam acea privire şi îmi inspira iubire când în braţe m-ai luat şi prelung m-ai sărutat. Era cald şi era vară şi ieşeam în parc spre seară, ne plimbam înlănţuiţi, uneori chiar fericiţi. Depănam din amintiri petrecutele iubiri, şi din nou în toamna vieţii, trăiam anii tinereţii. Pepeni roşii, dulci şi reci, încercau să domolească setea ce ne chinuia, flacăra care ardea. Pe cearşafuri răcoroase ne iubeam în noapte, arzând vechile amintiri şi uitând de toate. Dar n-a fost să fie aşa, totul s-a sfârşit şi o lungă vreme, nici n-am mai iubit. Au trecut zile şi nopţi, luni şi ani în care mă-ntrebam uneori: o fi uitat oare? Soarta ne-a zâmbit din nou, tot în plină vară, cu-n surâs m-ai cucerit ca în prima seară. În cenuşa vieţii mai mocneşte jarul şi speranţa-n dragoste alungă amarul. Iată, cum în iarna vieţii ne iubim sub soare mi-aş dori şi noaptea când luna răsare. Din păcate, nopţile nu sunt ale mele, deşi-n fiecare seară eu privesc spre stele.
sâmbătă, 31 mai 2025