- Un vânt de seară s-a oprit Să-mi cânte despre tine-n poartă; Din clipa-n care te-am dorit, Aripa lui mereu mă ceartă. Un vânt de toamnă cântă blând Ca într-un vis, peste petale, Prin roua de pe glezne când Se-adună-n muguri de cristale. Spre dimineață, obosit, Un vânt de noapte fără haină Îmi spune cum a împletit Secundele ascunse-n taină. - Zefirul trece printre flori Ca un copil urmând parfumul Primei magnolii care-n zori A-nlăcrimat cu rouă drumul. De-acum e simplu să găseşti O stranie asemănare, Din cupa unei flori cereşti Vei bea nectar din întâmplare Sau poate nu, că dinadins Am înflorit, târziu, iubite, Când cu tandreţe mi-ai atins Tulpinile înmugurite. Ioan Grigoraș & Liliana Trif