Vişinii albiţi de floare, o-nmiresmată boare ce uşor şi lin adie, să ies din casă mă-mbie. Plec îndată la plimbare, alegându-mi o cărare ce mă duce jos, în vale, cât mai este un pic răcoare. Iarba fină, verde crud - un covor fin de mătase, are ajurate-n ea: părăluţe, albăstrele, năsturaşi sidefii, mici pâlcuri de păpădii. Susur de izvor s-aude, de sub pietre clipocind, apa sprinten şerpuieşte, având sclipiri de argint. Căţăraţi pe un stei din sare, speriaţi, doi iezişori behăie timid spre capră, implorând-o: „ajutor!” Cu ochi blânzi, spre mine, capra priveşte implorator, să-i dau jos neastâmpăraţii, să se joace pe covor. Ţinând iezii strâns în braţe cobor steiul dăltuit, câinele în juru-mi sare, pune botul jos pe labe, dă din coadă mulţumit. Revin, spre prânz acasă, mulţumită şi voioasă. Între timp, vişinii-n floare, polenizaţi de albine, au cernut albe petale, pe iarba strălucitoare. Vişinele de smarald sub a soarelui văpaie deveni-vor rubinii, cu arome minunate, să mâncaţi pe săturate!
sâmbătă, 31 mai 2025