Se-ncaieră în ale mele gânduri tot ce am prins cu-al visului timleac. Din seva unui dor fără străfunduri am pescuit al nemuririi leac. L-am agățat pe-a timpului abscisă într-un prezent în care tu exiști Și îți deschid interna mea favisă să îți ofer ce tu n-ai vrut să riști. Spre cer va evada o nouă soartă să îți culeagă stropi de răsărit ce vor bătea umili în a ta poartă cerând să fie servi la Infinit. De ce renunț cu drag la nemurire? Cum de accept al transformării cost? Voi să trăiesc prezentul prin iubire, să nu mai fim un ”ieri” fără de rost. Voi exploda în picături feroce ce-or devora distanța dintre noi Și voi cădea în simfonii veloce să împlinesc ale iubirii ploi. În fiece cădere de iubire îți voi cuprinde trupul însetat, voi mângâia a formelor plutire cu un șirag de stropi, descorsetat. De-oi împlini apoi a gliei soartă să nu te sperii că te părasesc În fluvii de iubire pe-a ta hartă mă voi lungi sa-ți spun cât te iubesc. Mă voi vărsa apoi în a ta mare ce în concediu te-a ademenit Voi arde-n dor, bolnav de-a ta splendoare, Evaporat, pleca-voi spre zenit Și iarăși circuitul se repetă Spre cerul infinit mă voi sui O nouă ploaie va fi iar vedetă, spre-al tău dor etern va aflui.
sâmbătă, 31 mai 2025