VIZIONARĂ

Cu trecerea vremii ne risipim în toate, 
fantezia disipării întregește gestul; 
își cere zilnic viața, din drepturi amânate, 
nu uită să-și ceară, uneori, și restul.

Nu ne-ajunge timpul să privim banalul, 
umblă sudoarea-n sfere de sublim; 
apa-și are malul, valea-și are dealul, 
și-abia ne facem loc, ca să murim.

Tot robotim. Trăim sub năzuinți tari, 
avântați departe și cautând un rost; 
însuflețiți de sine în neliniștile mari, 
viața ne risipește și cere contracost.

Cu trecerea vremii ne risipim în toate, 
umblă stăruința-n sfere de sublim; 
își cere zilnic viața, din drepturi amânate, 
și-abia ne facem loc, ca să murim.