VOI AŞTEPTA SĂ NING Năvalnic m-a cuprins un dor de ducă Spre nicăieri. Spre minus infinit. Dar nu mă-ndur frumoasa mea nălucă. Nu te-aş vedea şi-ar fi ceva cumplit. Există sigur undeva o lume La fel cu-a noastră, geamănă cu noi. Dar nici acolo nu suntem doar nume. Şi în scenariul ei suntem eroi. De ce să fug în altă galaxie? N-aş întâlni acelaşi joc de iele? Cum poţi a rupe strâmba simetrie Cu două nesfârşite paralele? Ce fel de salt, în care dimensiune Să mă strămut şi să te caut iar? Acolo oare care zâne bune Te-ar aşeza lângă un biet hoinar? Nu mă revolt, aşa a fost să fie. Pitagora e singurul de vină. Îmi trebuie o nouă geometrie, Izvor de necuantică lumină. Când soarele acesta se vă stinge Şi omenirea va fugi în stele, Noi, prefăcuţi în fulgi de nea, vom ninge. Ne vom roti în albe carusele, Iar când sătui de dans şi de rotire, Ne-om aşeză aici, printre ruine. Vom împlini cea mai de preţ iubire. Mă voi topi, te vei topi în mine. Deci n-am să fug. Voi aştepta să ning. N-am să mă las furat de-un dor de ducă. Pe mine însumi pot să mă înving Cât eşti aici, frumoasa mea nălucă!
sâmbătă, 31 mai 2025