Când albul viselor te-ascunde De tot ce pare cǎ-i firesc Sunt sigur cǎ te pierzi în unde Ce-s generate de ceresc. Şi o crǎiasǎ daca-i fii Ai ţine-n mânǎ ploaia rece Pânǎ ce verdele iubirii-ar şti Sǎ fie un ,,Zamfir” care petrece. Cǎ florile, la adǎpostul serii, Se-nchid când ploaia le mângâie, E semn cǎ la venirea verii Vor înflorii la tine în cǎlcâie.