Din jilţu-mi de piatră, revăd răsăritul Prin noaptea ucisă de zori fumegând, Cobor în speranţă sfidând infinitul Neantul foşneşte sub talpa de gând. Nebuni de iubire, pe zare se-adună Luceferi de ziuă de nouri trăgând, Îşi caută soaţe prin mare, prin lună Fiori de romanţă pe ceruri pictând. Pe treptele mării urcate de valuri Se tânguie timpul bolnav de tic-tac Clepsidra-mi şopteşte că-n cortul din maluri M-aşteaptă iubirea dormind în iatac. În rugul din zare se-aprinde privirea Din focul astral încropesc un buchet, Mă arde în flăcări roşi-albe uimirea Şi-ntreg răsăritul il pun la pachet. Spre casa mobilă cu scoici şi fermoare Mă-ntorc încărcat ca un prinţ exilat, Din ceruri coboară o stea vrăjitoare Iar cortul cu zâna devine palat. 14.09.2019