Vreau
sâmbătă, 31 mai 2025
Privește-mă pentru o clipă,
Vreau să-ți văd 
Furtuna din ochi
Și din trup...

Fii dură pentru o clipă,
Vreau să-ți simt
Patima dorinței 
În flăcări....

Fii melancolică pentru o clipă,
Vreau să-ți aud 
Dorul plângând 
De fericire...

Fii tandră pentru o clipă,
Vreau să-ți ating
Voluptatea buzelor
Și duioșia pornirii....

Fii tăcută pentru o clipă,
Vreau să-ți sărut
Gândul și lacrimile
Nerostite....

Fii-mi mireasă pentru multe clipe,
Vreau să te înlănțuiesc
Pentru totdeauna 
În mine !