Zăvorul timpului
sâmbătă, 31 mai 2025
- Știi tu, lună, știi ce-aș vrea?
Să te-ascund în palma mea
Ca pe-un măr furat din rai,
Dar mi-e teamă c-o să stai

Mult prea mult în preajma mea.
Știi tu, toamnă, știi c-aș vrea?
Să negociem și noi
Puțin soare printre ploi

Și senin din când în când...
Hai, iubite, prea curând
Vine iarna și mi-e dor
Să-i pui timpului zăvor.

- Știi, iubito, ce-am visat?
Că în toamnă nu-i păcat
S-aprind focu-n șemineu,
Și să scriu pe trupul tău

Cu dulceața buzelor
Trei sonete de amor.
Luna să-ți atingă blând
Mărul sânului plăpând.

Să-mi fii singurul reper
În mansardă, la parter,
Toată viața până mor,
Să-i pui timpului zăvor.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș