De vei gusta a timpului durere ce-n lacrimi curge din al meu stilou Nu mă minți spre propria-mi placere şi spune drept dacă greșesc din nou! Sunt prizonier al vanității mele ca o săgeată ce se-avantă-n cer de' arcului tot îi trimit bezele şi vreau sa-mi fac din lume acroter? Din neştiința mea nedeclarată nu poți găsi o scuză, un motiv şi să-mi aprobi dorință nestemată ca struna să nu-mi fie un stativ? Nu îndrăzni să-mi zici de energie, că mă înalț cât struna a dorit, că zborul îmi va fi o sinergie între destin şi-un nedorit sfârșit! Poți să mă minți, pentru a mea izbândă! Să nu observi că aripi nu mai am! Minciuna ta, nebună și fecundă să-mi fie pentru cioturi un balsam. Poți să mă minți sau spune adevărul! Nici eu nu știu mai bine cum ar fi! Vreau doar să zbor, să-mi aflu viitorul, dar îmi e teamă ce-aș putea găsi! E-o teamă ce pătrunde la prăsele Durerea mă cuprinde cu-al ei laț Sunt o săgeată prinsă în atele ce va privi spre țintă cu nesaț.
miercuri, 16 iulie 2025