Zi de vară
sâmbătă, 31 mai 2025
M-a trezit sărutul tău 
dis-de-dimineaţă, 
hai, grăbeşte-te iubito, 
soarele se-nalţă!

A plouat aseară, 
ceru-i mai senin, 
plecăm pe răcoare 
fânul să-l cosim.

Coasele le-am ascuţit 
de lucesc în soare,
apă-n fedeleş am pus 
şi-n paner mâncare.

Înjugat-am la car boii 
totu-i pregatit,
vom munci din zori 
până-n asfinţit.

Vântul face valuri, valuri, 
în otava verde,
uită-te! un iepuraş 
ce în lan se pierde.

Fiecare-şi are coasa 
gata pregătită 
şi parcela lui cea verde 
toată-n flori gătită.

Coasa fâşîie şi iarba 
în cascade-i la pământ,
un parfum divin înalţă 
o boare de vânt.

La amiază soarele 
este-n bolta cerului
şi trimite fierbinţi raze 
pe întinsul câmpului.

Noi prânzim, ne odihnim, 
cu apă ne răcorim
şi mai facem câte-o glumă 
să ne veselim.

Către seară strângem fânul 
şi încărcăm carul,
boii trag în jug alene, 
praful urcă-n valuri. 

Facem un popas 
şi boii-i adăpăm la cişmea,
ne spalăm şi noi cosaşii, 
în uluc, alăturea.

Ne aşteaptă-n prag bunica 
cu plăcinte şi cu vin, 
ne zâmbeşte şi ne-ndeamnă 
să ne odihnim.

Mă adori, 
ţi se citeşte gândul în privire...
ştiu, va fi o noapte caldă, 
plină de iubire.