Zîmbește/mă !

Ci minunînd să mă  cutreier zeu
Să-mi caut neîncetat mirarea
Într-un  rotund misterios de curcubeu
Să  regăsesc  din plin iertarea !

Să mă cuprind de parc-aș fi întreg
Nicicînd pierdut de patimi sfîșiate
Să mă prefac  apoi că înțeleg
De ce nu am în viața ta întîietate...

Să mă scufund adînc într-un înalt ca zarea
Îngenunchind   ades fălosul Eu
Să uit definitiv Uitarea...
Trezindu-mă în Dumnezeu !

Chiar dacă sînt un plîns de vise nesecate
Precum o umbră de Orfeu
și-n lumea ta nu am prioritate,
Zîmbește-mă Acum, că ne-om iubi mereu
O clipă-n plus pe lîngă... o Eternitate !