Precum gingaşa rază-a primăverii grăbeşte giulgiul alb şi rece să dispară, Aşa ne-apare veşnic drept comoară Lumina zilei dinspre bezna serii... Ea ne promite-n zorii dimineţii cu graiuri vii dintr-o natură trează, Că tot ce fiecare doar visează va deveni prin ea un plus al vieţii. Tot ea ne luminează gândul să nu orbecăim aiurea, sau să uităm care-i menirea când fiecărui-i vine rândul. Lumina ei ne-a dat avere prin bucuria de la Soare. Cândva e timpul de culcare cu vise noi, de prins putere... Convinşi, prin viaţă trecători , că fără ea nu se trăieşte, Căldura ei te însoţeşte mereu când vii, trăieşti şi mori... ...deci Paradox : tot ce-i feeric, când bate ceasul de’nnoptare, Lumina caldă-a razelor de Soare se stinge toată-n întuneric... Bad Homburg, Februarie 2011
sâmbătă, 31 mai 2025