Ziua când vom privi în urmă Și într-o zi când vom privi în urmă, Vom vedea mirați cât mai avem de mers, Prinși în acest ocean de vremuri șters, Corăbii în furtună rămase fără cârmă! Vânturi ne-or purta spre țărmuri îndrăznețe, Pe cărări virgine, ai vieții pionieri, Cărând cu noi bagajul zilelor de ieri Și rănile ascunse menite să ne-nvețe! Un singur drum avem, ce duce înainte, Purtători firavi ai vieții trecătoare, că pe drumul vieții doar se moare Și întreaga viață e-nchisă în morminte! S-au grăbit atâția înaintea noastră, Să urce către creste și să întindă mâna, Crezând că pot atinge și stelele și luna, Pierzându-se-n neantul întinderii albastre! Erau atâtea drumuri vreodată neumblate, Ce vremuri prins-au unii, pășind spre absolut, Deși și azi ne cheamă acel necunoscut, De undeva din urmă, din vremile trecute! Noi mergem înainte, purtați de-același val Un val cu spumă albă ce sclipește-n soare, Jucând cu toții rolul în care prințul moare, Sărmani actori pe scena acestui carnaval! Rând pe rând ne scurgem spre final, Pe-același drum pe care mergem înainte, Lăsând în urma noastră șiruri de morminte, Bieți prizonieri ai piesei cu sfârșit banal!
sâmbătă, 31 mai 2025