Ziua ne minte

Ziua ne minte; nu-i bine-n ochi să o privim,
mai bine îi lăsăm plecați
scrutând carâmbii nopții mătuiți, uşor ridați,
cum ne sugrumă pulpele fără să ştim.
O dată încălțați cu noaptea
vom alerga rotind mereu către apus
pământul într-un dans amețitor de fus
şi-l vom reduce sub scânteia paşilor la o banalã stea.
O vom muşca pe rând înfometați,
umplându-ne stomacul cu lumină
şi nu vom mai simți vreo vină,
căci toți în bezna veşniciei sunt nevinovați.