Febrile zariști, convulsii de ape Zbătându-se ca o inimă În pieptul pământului. Sângele purpuriu Neliniștindu-și matca Și zorile de hiacint măcinând Zăbrelele de eter ale întunericului. Dincolo de noi, pe Lacul Michigan, Norii ca niște haite de câini Albi, cenușii devorându-se. Și încă nu se stinsese jarul, Mocnea magna pe un altar De alabastru în templul soarelui Și de departe se auzea un vuiet, Un foșnet ca de aripi de înger. Erau zorile înflorind pe insula Peșterii albastre în inima marelui lac. Copyright © 2017 Marin Mihalache
sâmbătă, 31 mai 2025