A şti

Pomule nu eşti mǎreţ!
Deşi toţi te-admirǎ,
Nici nu cred cǎ eşti isteţ
Când te vinzi pe-o lirǎ.

Dacǎ ai ştii de tine
Şi ce rost-n lume ai
Ai cunoaşte ce e bine,
Ce e iad şi ce e rai.

Nu ştii ce e fericirea,
Nu ai de unde ştii,
Nu ştii ce e pieirea,
Sau ce e sǎ ai copii.

Mǎreţia unui om,
Chiar de e nefericit
Precum eşti şi tu ca pom,
E cǎ ştie cǎ-i pârlit.