Acelaşi firicel La casa veche cu obloane-albastre, muşcate roşii, ca inimile noastre, ïnconjurate fin de verdele din frunze, sărută blând, un nor pufos, pe buze. Ca pleoapa peste ochi, un vânticel strecoară printre-obloane-un firicel, de care trage când e noapte-afară şi-aprinde-n boltă şi luna mea din ceară. In dimineaţa asta, acelaşi firicel, deschide iar oblonu-ncetinel, să intre ceru-albastru prin fereastră şi să-mi iubesc muşcatele din glastră.
joi, 19 iunie 2025