Urc în Templul Soarelui pe o treapta de durere.. Îmi şterg visurile de pragul constelațiilor. Trec cu tălpile curate clipa! Târându-se pe aleile infinitului, sub soarele timpului, genunchii au urme de sânge. Universul mă invită la o cafea, mi-o îndulcește cu Calea Lactee. Între două bătăi de inimă, savurez aroma de stele. Dimineața trezește răsăritul, din așternutul unei culori nude, punându-i în mână șevaletul cerului. Cârpesc un curcubeu din aurore, îmi încing cu el viața – adamic abis.
sâmbătă, 31 mai 2025