Afacere olteneascǎ

Plecai şi io la târg, sǎ vezi saftea!
De mǎ sculai devreme, dimineaţǎ,
Nu cred cǎ ceasu’ unşpe arǎta,
Sǎ casc un pic mai mult gura prin piaţǎ,
Da’ nu mǎ laud, nu e firea mea,
Ca mine negustor, nu-i altu-n viaţǎ:

Luând în fugǎ praz,nişte mǎligǎ,
De brânzǎ doar nǎdejde mai era,
Cǎţaua aia proastǎ-a lu’ Cotigǎ,
Din lanţ scǎpatǎ, precum se vedea,
Că-i atârna de gât doar o verigǎ,
Tot dupǎ mine, vere, se ţinea,

Ajuns în târg, potaia dupǎ mine,
Io cunoscut ca om cu maniere,
Un şut sǎ-i trag, da’ nu îmi şedea bine
Să mă confund cu-atâtea hahalere,
Că înjurai în gând de-aşa ruşine
Şi pe Cotigǎ şi pe-a lui muiere,

Da’ fi-su-Ion, mǎ vede şi mǎ-ntreabǎ
Cât vreau pe javrǎ, c-arǎta de soi,
Şi-i cer aşa, doar sǎ mǎ aflu-n treabǎ,
Vreo douǎzeci de mii de lei de-ǎi noi,
Cǎ lumea, auzind, sǎri de grabǎ,
Se adunǎ nebunǎ dând puhoi,

Şi-ntr-o clipitǎ, cât ai zice zǎu,
Dǎdui cǎţaua, frate, luai şi plata,
Fǎcui şi cinste cu nişte trǎscǎu,
Da’ cât de bucuros fuse şi tata…
Îmi dete Ion pe ea, (nu-i bǎiat rǎu!)
Douǎ pisici de zece mii bucata!

Valeriu Cercel