Omul începuse să vorbească singur... Și totul se mișca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea... Și-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, - Și-nvinețit de gânduri, cu fruntea în pământ, Omul începuse să vorbească singur...
