Arar

Sunt ofilită şi mă doare, 
am fost cândva încântătoare.
Prietenii curte-mi făceau
şi unii-n taină mă iubeau.

Eram cochetă, răsfăţată, 
râvnită, mândră, rafinată.
Sincer, pledez nevinovată, 
pe-atunci eram imaculată.

Arar, în nopţile cu lună, 
doresc să fim iar împreună.
Aştept, dar totu-i în zadar, 
tu ai plecat şi n-ai habar!

Acum, trecutu-ndepărtat 
îmi pare un vis estompat.
Să te urmez n-aş fi putut, 
aveam o fiică de crescut.

Să joci la loterie-nvaţă, 
când nimeni nu te mai răsfaţă.
Deci, fă hazardul, circumstanţa,
să-ncline uşurel balanţa.

M-am resemnat, însă e greu, 
o ştie doar sufletul meu.
De aceea, voi - amicii mei, 
să nu rămâneţi singurei!

Copiii-şi trăiesc viaţa lor, 
daţi frâu liber viselor!