Au îngălbenit castanii, lumânări ce pâlpâie la umbra timpului. Vântul le duce ultima suflare pe buzele iubitei toamne. Pe sub frunzele lor, îmi plimb dorul ruginit de atâtea anotimpuri. Scutur puțin verde în sufletu-mi adormit să port cu mine veșnicia – haină nedemodată. Pe sub ramuri, trec două raze ținându-se de mână... Iubesc castanii – firavă speranță de parfum! Mă ridic pe vârfuri ca-ntr-un balet de toamnă și datorită lor ating cerul.
sâmbătă, 31 mai 2025