Ești singură-n apus, în prag de toamnă, când gândurile-ți toate, purpurii, îți urcă pân’ la nori și te îndeamnă să le urmezi, ca ele să devii. Obrajii-ți ard, iar inima pulsează în ritm ce-ți face sângele torent ce îți inundă trupul și cutează să-ți fie, al dorinței, stimulent. Te lași în voia cerului o vreme, și îți alinți un dor neîmplinit, plutești în rubiniul cu poeme al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit. În liniștea apusului, îți pare că Soarele, pe drumul său de foc, e timpul ce se scurge într-o mare în care anii nu-s decât un joc. Îți cauți gândurile - se-nserează - le-aduni sub raze care nu te mint din Luna ce, acum, îți luminează cărarea cu șuvițe de argint.
sâmbătă, 31 mai 2025