AUTOBIOGRAFIE ROMANŢATĂ Sunt bătrânul care doarme Să-şi viseze tinereţea, Cu secunde risipite În alcovuri de o noapte. Deseori aveam în mine, Lângă mine, frumuseţea. Deseori rosteam duioase, De iubire, dulce şoapte. Au rămas adânc în mine Clipe de nemărginire. Port în suflet încrustate, Pline de fior săruturi. Încă îmi usucă trupul, Setea dulce de iubire. Încă simt zburandu-mi mintea Pe aripele de fluturi. Trupurile dezmierdate Le-am făcut cariatide Unui templu al femeii Căreia mă-nchin, supus. Efemeră mi-e fiinţa. Efemere crisalide, Simt cum mi se stinge vara Soarele către apus. Trece timpul peste mine Şi mă rătăcesc în gânduri. Tot mi-e dor de mare albastră, Dor de creste de zăpadă. Nu ştiu dacă n-am scris astăzi Ultimele mele rânduri. Peste rolul meu în lume, Grea, cortina stă să cadă. Dar cât timp nu bate gongul Un final anost şi trist, Cât mai port ca pe-o comoară, În pupile, o scânteie. Ca un pui de rândunică, Eu mă bucur că exist. De pe drumul meu spre stele Mult te mai iubesc femeie!
joi, 3 iulie 2025