Cobora pe Topolog Dintre munţi, la vale… Şi la umbra unui stog A căzut din cale. În ce vară? În ce an? Anii trec ca apa… El era drumeţ sărman Muncitor cu sapa. Oamenii l-au îngropat Într-un loc aiurea, Unde drumul către sat Taie-n lung pădurea. Şi de-atunci, lângă mormânt, Plopi cu frunză rară S-au zbătut uşor în vânt, Zile lungi de vară. Soarele spre asfinţit Şi-a urmat cărarea. Zi cu zi l-au troienit Vremea şi uitarea. Dimineaţa ca un fum Urcă pe coline, Zvon de glasuri dinspre drum Până-n preajmă-i vine. Peste vârfuri lunecând În argint, condurii Înfioară când şi când Liniştea pădurii… Numai colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arţar Pasăre străină. Stă şi-aşteaptă fără glas Parcă – să măsoare Cum se mută, ceas cu ceas, Umbra după soare… Astfel, tot mai neştiut Spre adânc îl fură Şi-l îngroapă-n sânu-i mut Veşnica Natură. Vara trece; pe cărări Frunza-n codru sună. Trec cernite înserări, Nopţi adânci cu lună. Iar când norii-nvăluiesc Alba nopţii Doamnă, Peste groapa lui pornesc Vânturi lungi de toamnă…
sâmbătă, 19 aprilie 2025