Bătrânul și Hristos Flămând și gol pe drum, cărunt, abia târăndu-se-n toiag, cu părul răvăşit de vânt trecea agale un moșneag. Desculț, cu trențele-atârnând, toiagul greu îi tremura, vântul păru-i flutura, abia călca prin praf, gemând. Nu-i niciun suflet milostiv, o coajă doar să-i dea, de pâine bătrânului fără de mâine, trențăros și costeliv. Tălpile îl dor cumplit, praful de pe drum îl arde, puterile i s-au sfârșit, şi tremurând, cu-n geamăt, cade. Nu-i niciun trecător grăbit , măcar să-i întindă-o mână, bătrânului, ce istovit, stă gemând numai pe-o rână. Rămâne fără de putere, că-i obosit și e flămând, se-apleacă şi de durere, se lungește pe pământ. Pe ochi îi atârnă pleoape, de plâns, barba îi e udă, nimeni nu-i este-aproape gemetele să-i audă. Dar, o nălucă se ivește de undeva din depărtare și-ajunge lângă moș curând, se-apleacă și privindu-l blând, îl ia pe moș și îl topește într-o lumină orbitoare! * Iisus Hristos Pe la mine pe stradă trecea moșneag, Abia se ținea, cocoșat de nevoi, Cu părul cărunt,prelung și vâlvoi, Agale trecea, tremurând din toiag. Cu ochi lăcrămoși, în ochi m-a privit, Gârbov și spășit, se ferea ca un câine, Cu glas răgușit, tremurând mi-a vorbit: -Dă-mi și mie te rog o coajă de pâine! N-aveam pâine și îmi era necaz, N-am să mai plec fără pâine de-acasă, I-am dat să-și ia ceva pentru masă și I-am atins apoi ușor, pe obraz. Tremurând din barbă, a plecat murmurând: -Mulțumesc creștine! și a dispărut, Niciodată de-atunci, nu l-am mai văzut, Pe moșneagul smerit, din toiag tremurând! Și de câte ori de-atunci mi-amintesc de bătrânul acela smerit și sfios, tot de-atâtea ori fără să vreau mă gândesc că bătrânul de fapt, fusese Hristos!
sâmbătă, 31 mai 2025