Când moare poetul

Când moare poetul

Se frânge-n cuptoare și pâinea
Și tremură grâul și plânge tot lanul
Se uscă și floarea brodată pe ie
Când moare țăranul.

Răsună pădurea de vaiet și jale, 
Și saltă în maluri izvorul, sărmanul,
Și turma e-n freamăt și murmură stâna
Când moare ciobanul.

Tranșee se surpă și pier cazemate
Și țara e-n sânge și-i mare păcatul
Spre-un cer de eroi o novă pornește
Când moare soldatul.

Nu-i plânset amar pe cuprins, nu e tângă
O tâmplă fierbinte se stinge încet
Doar morții și pana tresar câteodată
Când moare-un poet.