Pierdut între vise ciudate M-am trezit într-un vis îngheţat Se făcea cumva că am armă, Se făcea că eram un soldat. Şi parcă stăteam tot pe câmpuri Sau stăteam păzind câte-un colţ Cu arma mai grea pe un umăr Voiam să trag doar un glonţ. Şi parcă-mi pierdusem şi ochii Pe drum, la un marş, undeva, Şi vântul de toamnă, prea rece, În goale orbite bătea. Se făcea c-auzeam de onoare De jertfa ce-o facem murind Dar omul din faţă tot parcă Tăcea adesea vorbind. Şi parcă uitasem de mine - Rămas undeva, mai departe - Pe mine de mine, un gard Vedeam cum mă ţine deoparte. Şi parcă simţeam că mi-e rece Pe-o noapte în jos stam culcat Simţeam şi atunci că am armă: se facea că eram un soldat…